Scrisoare de la John Lennon, dupa 40 de ani

Cântăreţul de muzică folk Steve Tilson a primit cu o întârziere de aproape 40 de ani scrisoarea de încurajare pe care John Lennon i-a trimis-o în 1971, după un interviu în care tânărul interpret spunea că se teme de succes.

Steve Tilson avea 21 de ani în 1971 când şi-a mărturisit temerile într-un interviu acordat revistei ZigZag. Fostul star al grupului The Beatles i-a recomandat însă, într-o scrisoare redactată de mână, să nu îşi facă prea multe griji în legătură cu succesul înregistrat, deoarece acesta nu îi va influenţa viitoarele experienţe de viaţă. John Lennon a expediat această scrisoare, semnată de el şi de Yoko Ono, la câteva luni după destrămarea grupului The Beatles în 1970. El a trimis-o tânărului interpret şi jurnalistului care l-a intervievat, la adresa revistei ZigZag, însă scrisoarea nu i-a parvenit lui Steve Tilson.

Cântăreţul a aflat de existenţa acestei scrisori abia în 2005, când a fost contactat de un colecţionar american care dorea să verifice autenticitatea textului. El a recunoscut că iniţial a fost furios aflând că o anumită persoană a preferat să vândă această scrisoare în loc să i-o expedieze, adăugând însă că între timp s-a resemnat. Potrivit site-ului contactmusic.com, scrisoarea a fost evaluată la aproximativ 11.000 de dolari.

Steve Tilson, care nu a devenit niciodată celebru, a înregistrat totuşi peste 20 de albume şi îşi va sărbători cei 40 de ani de carieră printr-un concert pe care îl va susţine la Bristol în septembrie.

Subscribe / Share

tags: , , Citeste cele 67 articole scrise de

Vrei sa fii primul care comenteaza?

Scrie un comentariu




November 2026
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30