Depardieu a confundat culoarul avionului cu toaleta

Actorul francez Gerard Depardieu i-a socat pe calatorii dintr-un avion al companiei Air France urinand pe culoar, in timp ce aparatul se pregatea de decolare.

Unul dintre pasageri a declarat ca Depardieu era in stare de ebrietate si a insistat sa fie lasat sa foloseasca toaleta in timpul decolarii, desi regulamentele de zbor obliga pasagerii sa ramana asezati. Cand o insotitoare de zbor i-a cerut sa se intoarca la locul sau, actorul si-a facut nevoile pe culoar. Incidentul a fost confirmat de un purtator de cuvant al Air France. Avionul s-a intors la terminal, pentru ca mocheta sa poata fi curatata, iar zborul a fost reluat cu o intarziere de o ora si 15 minute.

Biroul de PR al actorului a refuzat sa comenteze informatiile. Gerard Depardieu, in varsta de 62 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuti actori francezi. Pana in prezent, a jucat in peste 100 de filme, iar in 1990 a primit Premiul Cesar (echivalentul francez al Premiilor Oscar) pentru rolul principal din filmul “Cyrano de Bergerac”.

Cea mai veche bere, găsită în Marea Baltică

Cele mai vechi sticle de bere din lume au fost descoperite ieri, pe o epavă aflată la 50 de metri adâncime în Marea Baltică.

Scafandrii au descoperit berea pe când participau la operaţiunea de aducere la suprafaţă a circa 70 de sticle de şampanie descoperite în iulie şi despre care se crede că sunt, de asemenea, cele mai vechi din lume. Vasul, pe care autorităţile din Aaland (o provincie semiautonomă a Finlandei) nu l-au identificat deocamdata, s-a scufundat în anii 1800.

“Temperatura constantă şi slaba luminozitate au furnizat condiţiile optime pentru conservare, iar presiunea prezentă în sticlele de bere a împiedicat infiltrarea apei de mare în dopuri”, afirma expertii. Ipoteza conform căreia sticlele de şampanie ar fi marca Veuve Clicquot, una dintre cele mai renumite din lume, a fost prezentată de autorităţi în iulie, deoarece dopurile purtau încă o emblemă utilizată de această casă. Un reprezentant al mărcii a estimat, insa, la începutul lunii august, că băutura provenea mai degrabă de la casa Juglar, în prezent dispărută. Sticlele de şampanie valorează câteva zeci de mii de euro.

Fără vodcă după ora 22

Primăria Moscovei interzice vânzarea de băuturi alcoolice tari între orele 22 şi 10, pentru a combate alcoolismul. Textul care conţine această interdicţie a fost deja semnat de primarul Iuri Lujkov.

Masura va intra in vigoare la 1 septembrie si vizeaza toate băuturile care conţin mai mult de 15% alcool etilic.

O alta interdicţie, care se refera la consumul de alcool la volan, a intrat in vigoare in urma cu doua saptamani. Alcoolismul provoacă anual moartea a jumătate de milion de persoane în Rusia.

Vinul rosu – medicament antigripal pentru maimuţe

monkey_bottleMaimuţele de la grădina zoologică din oraşul siberian Krasnoiarsk primesc câte un pahar de vin roşu pe zi, ca măsură de prevenire a gripei.

“Şi maimuţele se pot îmbolnăvi, deoarece organismul lor este foarte asemănător cu cel al oamenilor, iar 50 de grame de vin este tot ce le trebuie pentru a preveni îmbolnăvirea”, afirmă medicii veterinari citati de cotidianul Komsomolskaia pravda. Ei mai declară ca sunt atenti ca porţia zilnică să nu fie depăşită, pentru că maimuţele încearcă să fure sticle întregi.

Autoritatile medicale din Rusia au anunţat cinci cazuri mortale de gripă H1N1, dintre care patru au fost înregistrate în estul Siberiei. În total, în Rusia au fost înregistrate 2.000 de cazuri de îmbolnăvire.

Un şofer beat a intrat cu TIR-ul în sufrageria unei case

Un şofer de TIR a intrat cu maşina într-o locuinta din localitatea dâmboviţeană Adânca, pe DN 72 Ploieşti-Târgovişte, ajungand pana în sufrageria casei.

Pompierii au izolat zona până la venirea angajaţilor Distrigaz, deoarece in accident a fost avariata ţeava de gaze. Intre timp, a fost necesară intervenţia poliţiştilor pentru a-l calma pe şoferul care era beat şi care a devenit violent la vederea jurnaliştilor.

Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Câmpulung Muscel, venea de la Brăila, iar în urma verificării cu etilotestul s-a stabilit că avea o alcoolemie de 1,07 miligrame/litrul de alcool pur în aerul expirat.

Roviniete.ro
April 2026
M T W T F S S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930